Pro TV: Au plătit 12.000 de dolari să ajungă în Italia, dar au nimerit în România. Ce reacție au avut

Postul de televiziune Pro TV ne-a inclus intr-o stire pe tema migrantilor care ajung in Romania.

13 refugiaţi din Irak, printre care şi doi copii, au fost prinşi în timp ce încercau să treacă ilegal granita României cu Ungaria. O luaseră la pas pe câmp, când i-au oprit poliţiştii de frontieră din Arad.

Alţi doi bărbaţi din Kosovo, care aveau acte false, au fost găsiţi într-un tren cu destinaţia Budapesta. Sute de migranţi au ajuns în ultima perioadă în ţară, iar centrele de la azil sunt aproape pline. Cei 13 cetăţeni din Irak care au între 2 şi 31 de ani, au fost prinşi la aproximativ 300 de metri de linia de frontieră cu Ungaria. N-au avut norc nici doi bărbaţi din Kosovo. Aceştia au dat 2 mii de euro ca să îşi facă rost de acte false şi să treacă graniţa. Voiau să ajungă în Elveţia, dar au fost găsiţi la noi, într-un tren. Toţi au acum dosar penal.

În ultimele zile, sute de refugiaţi, mulţi cu copii, au intrat la noi prin sudul ţării. Şi asta pentru că suntem pe traseul lor spre vestul Europei. Mulţi îşi urmează planul stabilit către ţările bogate, însă există şi migranţi care solicită azil aici. Abdulrahman, soţia lui, Maiada, şi cei patru copiii stau în Centrul pentru Solicitanţi de Azil din Galaţi de aproape o lună. Le e dor de familiile lor din provincia Kirkuk – controlată de ISIS, dar, pentru binele lor, spun că au lăsat totul în urmă şi au fugit. Abdulrahman Tarek: “De când a început războiul nu mai avem locuri de muncă. Toată lumea încearcă să fugă în Europa.” Din Siria au ajuns în Turcia, unde o călăuză le-a promis că îi va duce în Italia. Ei voiau în Germania, dar pe drum şi-au dat seama că au fost păcăliţi. Abdulrahman Tarek: “Pe vapor ne-am dat seama că nu suntem pe Marea Egee, ci pe Marea Neagră. Abia atunci ne-a spus călăuza că ne duce, de fapt, în România, nu în Italia. Stabilisem să îi plătim 24 de mii de dolari americani până în Italia, dar i-am plătit doar jumătate.” Cei doi părinţi speră că România le va oferi un viitor sigur celor patru copii. Acum aşteaptă acordul autorităţilor pentru a rămâne legal aici.

După ce primesc acte şi azil politic, statul român le oferă 540 de lei pe lună, de persoană, timp de o jumătate de an. Apoi vin în ajutor şi organizaţiile non-guvernamentale, care încearcă să îi integreze pe în comunitate, să le ofere locuri de muncă şi locuinţe.

Cosmin Bârzan, administrator ONG: “Migranţii pot urma cursuri de limba română, orientare şi acomodare socio-culturală şi primesc şi asistență juridică sau educaţională.”

Ahmed s-a refugiat din Siria în urmă cu 10 ani. De profesie este stomatolog, dar de mai bine de 5 ani a devenit mediator intercultural. Ahmed Hamadan, mediator multicultural: “Ei vin cu o psihoză ca autorităţile o să fie împotriva lor sau să fie rău primiţi. Au pierdut tot, inclusiv rude, oameni apropiaţi şi vor să simtă că nu sunt sub teroare sau sub ameninţare de a fi omorâţi de la o secundă la alta.”

În România, sunt 6 centre pentru migranţi, ocupate în proporție de 80-90%.

Stirea completa:

http://stirileprotv.ro/stiri/social/au-platit-24-000-de-dolari-sa-ajunga-in-italia-dar-au-nimerit-in-romania-ce-reacc-ie-au-avut.html

 

Link-ul publicatiei: aici