Direcțiile Centrului pentru Resurse Civice
Activism de mediu
Sprijinim şi promovăm programele de protecţie a mediului
Oportunități internaționale
Susținem și promovăm afilierea cu organizaţii similare din ţară și din străinătate, încurajând schimbul de voluntari în cadrul programelor şi proiectelor internaționale.
Promovare voluntariat
Încurajăm și dezvoltăm activitățile asociative prin promovarea tinerilor și inițiativelor acestora.
Integrare migranți
Din 2010, suntem centru de informare și consiliere pentru migranți, asistând peste 1000 de persoane prin orientare culturală, cursuri de formare profesională și limbă română, consiliere juridică, psihologică și asistență materială pentru cei aflați în dificultate.
Susținere și promovare democrație
Susținem și promovăm democrația prin monitorizarea alegerilor și consolidarea legăturilor dintre tineret și administrația locală.
Consultări publice
Organizăm ședințe și dezbateri publice pentru consolidarea legăturilor dintre tineret și administrația locală.
Centrul pentru Resurse Civice s-a înfiinţat în 2006 pentru a sprijini, promova şi dezvolta conştiinţa şi iniţiativa civică, în spiritul democraţiei participative, la nivel individual, comunitar şi regional.
Obiective strategice
- Protejarea drepturilor omului şi valorilor comunităţii;
- Dezvoltarea abilităţilor de utilizare ale instrumentelor democratice pentru accesul şi participarea la luarea deciziilor;
- Dezvoltarea trăsăturilor individuale de personalitate în beneficiul cetăţenilor, al grupului şi al societăţii;
- Îmbunătăţirea comunicării în cadrul comunităţii, între diferite comunităţi, precum şi între comunităţi şi autorităţi;
- Sprijinirea şi promovarea tinerilor cât şi a iniţiativelor acestora;
- Sprijinrea şi promovarea programelor de protecţie a mediului;
- Încurajarea şi dezvoltarea activităţilor asociative;
- Implicarea membrilor comunităţilor în activităţi de voluntariat;
- Elaborarea şi implementarea programelor educative şi de informare;
- Dezvoltarea abilităţilor de antreprenoriat;
- Schimbul de voluntari, programe şi proiecte cu alte ONG-uri din ţară sau din străinătate;
- Promovarea turismului local sau naţional pentru beneficiul comunităţii;
- Stabilirea relaţiilor cu părţi guvernamentale, ONG-uri sau alte organizaţii similare şi aderarea la organizaţii europene şi programe care promovează Europa contemporană şi valorile spirituale;
- Promovarea şi parteneriatul cu organizaţii similare din ţară sau din străinătate;
- Sprijinirea şi organizarea activităţilor culturale, artistice şi sportive;
- Organizarea şedinţelor şi dezbaterilor publice;
- Organizarea unor diverse studii şi cercetări;
- Publicarea/editarea publicaţiilor specialiştilor.
Volunteers
- Laura Stoica
- Sucru Filiz
- Bulgaru Liviu
- Petre Gabriel
- Ciocan Alexandru
- Oprisan Sorin
- Zanoaga Georgian