În cursul zilei de ieri, zeci de constănţeni s-au adunat în faţa Prefecturii pentru a protesta împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist şi a tonelor de aur şi argint de la Roşia Montană.
Astfel de acţiuni au avut loc ieri în mai toate marile oraşe din ţară, dar şi din străinătate. Mulţi susţinători declară că acordurile de concesionare sunt ilegale, fiind protejate prin secretizare. Şi anul trecut, când a început scandalul gazelor de şist în România, constănţenii au protestat împotriva exploatării lor, în fapt împotriva metodei de exploatare prin fracturare hidraulică, renumită prin gradul ridicat de risc împotriva mediului, dar şi a populaţiei.
Studiile de specialitate relevă că extragerea gazelor de şist prin fracturare hidraulică în judeţul Constanţa înseamnă otrăvirea celei mai mari rezerve de apă din Europa. Există riscul ca fauna şi flora să fie afectate, iar cât despre cetăţeni, aceştia sunt predispuşi la boli ale sistemului nervos, boli de piele şi chiar cazurile de bolnavi de cancer.
„Mesajul este îndreptat către Guvern, pentru că el este cel care a aprobat urgentarea exploatării. Ne place să credem că cetăţenii sunt cei mai importanţi pentru societate şi că au un cuvânt de spus. Aşa se întâmplă într-o ţară democrată”, a declarat organizatorul protestului, Cosmin Bârzan.
De asemenea, premierul Victor Ponta a precizat, la Constanţa, că proiectul de la Roşia Montană va intra în dezbatere parlamentară în această toamnă, el fiind unul extrem de controversat, de care personal nu este convins. Premierul a precizat că parlamentarii PSD nu vor da un vot politic, ci vor vota fiecare potrivit propriei conştiinţe.
Link-ul publicatiei: aici